Josephine

Am crezut în tine. Da, am încercat să inventez un prieten prin tine. Am crezut în tine şi de multe ori am încercat să te impresionez prin lucruri simple, de-adreptul mărunte. Scrisoarea astae despre tine. E despre tine, prin mine şi ştiu c-ai să te regăseşti în ea.
Ai fost cel mai bun prieten pe care l-am putut inventa şi chiar dacă nu corespundeai deloc cu persoana care mă interesa, îmi spuneam: "Toate la timpul lor". Mă bucuram de tine într-un mod penibil. Tresăream la fiecare semn pe care mi-l ofereai absolut gratuit, la fiecare mesaj recitit din memoria telefonului. Aş fi vrut să te fi cunoscut mai bine. Aş fi vrut uneori să-mi fi spus: "Cu drag ţie, cea mai interesantă fiinţă de pe pământ", sau "Şti, mă gândeam la tine şi te-am sunat să văd dacă ţi-e al naibii de greu". Ţi-am dat chiar şi un nume, dar n-am să-l spun nimănui. E dreptul meu de-a păstra secretul. E numele pe care l-am rezervat celui mai bun prieten din câţi au existat, adică ţie. Te-ai dezvoltat în mintea mea aşa cum cresc de la sine adevărurile, aşa cum uneori din neputinţă sau cretinism te-am înjurat în sinea mea de miliarde de ori, fără să pot recunoaşte că un anume timp l-am rezervat ţie. Uneori te-am purtat asupra mea ca pe-o a treia mână pe care aş fi putut-o folosi în cele mai grozave momente din tinereţea mea dusă pulii suflet. Ai fost prietenul pe care ţi-l asumi pentru simplul fapt că singur nu poţi continua, că încercând să o duci la capăt, te loveşti de ideea că ai nevoie de un însoţitor, de cineva care să-ţi poarte măcar coada crucii.